Un om cu mare faimă avea un servitor cu chip hidos și cu o fire nesuferită. Nu putea primi nici o poruncă fără să se mânie, se purta grosolan la masă, nu-și făcea treaba cum se cuvine, se împiedica de oaspeți și-și lăsa stăpânul să rabde de sete. Nici că-i păsa de mustrări și dojeni care nu făceau oricum decât să înrăutățească lucrurile. În timpul nopții, casa răsuna de pașii lui grei și de zgomotul vaselor sparte. I se întâmpla să arunce găinile în fântână și să pună mănunchiul de vreascuri în mijlocul drumului pe unde urma să treacă stăpânul său. Nu te puteai bizui pe el cu nici un chip. Niște prieteni ai stăpânului l-au sfătuit să se descotorosească de servitorul cel nesuferit și să își caute altul. „Dar de ce?”, a răspuns stăpânul zâmbind. „Îi datorez servitorului meu o adâncă recunoștință pentru că m-a ajutat să mă îndrept, m-a învățat ce înseamnă răbdarea și continuă să mă învețe asta în fiecare zi. Iar aceasta îmi îngăduie să trec mai ușor peste toate necazurile vieții.” (povestire atribuită poetului persan Sadi, din audiobook-ul Humanitas „Cercul Mincinoșilor - povestiri filozofice din lumea întreagă, în lectura lui Valentin Uritescu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu