PAGINA PĂRINȚILOR


1. „Copiii au nevoie mai mult de modele decât de critică”.

2. „Înainte să mă căsătoresc aveam șase teorii despre creșterea copiilor; acum am șase copii și nu mai am nici o teorie”.

3. „Copiii noștri ne oferă ocazia de a deveni părinți așa cum ne-am dorit mereu să fim”.

Sunt și eu părinte și știu cât de greu e! Sau poate pentru unii dintre părinți nu este, dar pentru cei mai mulți dintre cei pe care îi cunosc personal, sau cu care m-am întâlnit în timp, a fi părinte este o provocare permanentă. Această provocare este mai ușoară sau mai dificilă, în funcție de multele „detalii” din care este alcătuită viața familiei respective (temperamentul copilului și al părinților, presiunea economică, fazele prin care trece evoluția familiei, amestecul altor persoane din familia lărgită - iată doar câteva dintre aceste „detalii” importante).
Cele trei citate pe care le-am selectat mi se pare că surprind tocmai esența acestui greu pe care îl trăim în calitatea noastră de părinți:
1) dorim ca ei, copiii noștri, să ne asculte și să ne creadă când le vorbim, dar uităm sau nu știm cum să le oferim exemplul viu, în carne și oase, al valorilor pe care vrem să le insuflăm și de aceea tindem să-i criticăm pentru că nu fac ce le spunem;
2) dacă ne ținem prea mult de teorie, descoperim că pierdem contactul cu practica, cu ceea ce aduce viu și nou un copil. Întrucât, ce pare simplu și util în teorie, s-ar putea ca, în practică, să nu meargă deloc cu un anumit copil care trăiește într-un anumit context familial și social și care are un ceva propriu, doar al lui.
3) a crește copii, în calitate de părinți și educatori, presupune să evoluăm ca omeni permanent - dacă vrem să învățăm  despre noi, despre ceilalți, „despre frumusețea uitată a vieții” ... E o ocazie foarte bună să ne dezvoltăm și să căpătăm, în fiecare zi, mai multă pricepere, răbdare, inventivitate, să descoperim despre noi lucruri nebănuite, unele plăcute, altele mai puțin ... Să creștem odată cu copiii ...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu